26 Noiembrie 2024

Adunarea Generală a membrilor Comunității Evreiești din Republica Moldova

În data de 24 noiembrie 2024, la Centrul Comunitar Evreiesc „KEDEM” a avut loc Adunarea Generală a membrilor Comunităţii Evreieşti din Republica Moldova. În cadrul acesteia au fost prezentate toate comunitățile evreiești de pe ambele maluri ale Nistrului, șefi de asociații obștești evreiești, organizații educaționale și religioase. Printre invitații de onoare s-au numărat șefa reprezentanței Nativ în Moldova, Marina Anukova, Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel ES Alexandr Roitman, precum și membri ai Consiliului de Supraveghere.


Directoarea organizației Aliona Grossu a prezentat un raport privind activitățile Comunității Evreiești din Republica Moldova pentru perioada 2022-2024. Dumneaei a vorbit despre domeniile importante ale activității precum: cooperarea cu autoritățile centrale și locale, păstrarea memoriei Holocaustului, proiecte sociale, umanitare, educaționale și de cercetare, susținerea tradițiilor și moștenirii culturale evreiești, cooperarea internațională, combaterea antisemitismului și fortificarea securității, sprijinirea statului Israel și susținerea comunităților locale pe ambele maluri ale Nistrului.


În cadrul discuției, Marina Anukova, șefa Reprezentanței Nativ a Statului Israel în Moldova, a apreciat activitățile Comunității și a remarcat importanța cooperării dintre părți.
În cadrul Adunării Generale au fost anunțate rezultatele controlului financiar a activităților Comunității în anul 2022 de către comisia de cenzori și auditul companiei de audit pentru anul 2023.
Un punct important al reuniunii l-au constituit alegerile pentru Consiliul organizației. Noua compoziție a inclus: A. Bilinkis, A. Bolboceanu, D. Boboc, I. Golberg, G. Kargher, I. Kreichman, V. Reider, O. Tendler, P. Tuev, S. Bujor, I. Shats, I. Freidkin, S. Hanucaev.

În cadrul Adunării Generale, Alexander Bilinkis a fost reales în funcția de Președinte al Comunității Evreiești din Republica Moldova prin voturile tuturor celor prezenți, care a prezentat membrilor Adunării Generale programul său de acțiuni și priorități pentru următorii trei ani.

Adunarea Generală a membrilor Comunității Evreiești din Republica Moldova a devenit un eveniment important în viața evreiască din țară, marcînd realizările și conturând noi repere pentru activitățile ulterioare ale organizației.