Un consorțiu internațional reunit la Chișinău pentru a consolida educația despre Holocaust prin forța narațiunii vizuale
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a găzduit, la 23 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului BW-ViS — „Beyond Words: From Testimony to Visual Storytelling in Holocaust Education” („Dincolo de cuvinte: de la mărturie la narațiune vizuală în educația despre Holocaust”).

Reunind experți, reprezentanți ai autorităților publice centrale şi locale, diplomați, cadre didactice, cercetători, reprezentanți ai mediului academic, membrii comunității evreiești şi roma, evenimentul a marcat startul oficial al proiectului în Republica Moldova.
Implementat în cadrul programului european CERV — Citizens, Equality, Rights and Values, proiectul își propune să aducă în atenția publicului european istoria mai puțin cunoscută a comunităților evreiești și roma care, între 1941 și 1944, au fost supuse atrocităților ce au culminat cu Holocaustul.
Pe durata a 24 de luni, proiectul reunește România, Republica Moldova și Austria într-un efort comun de promovare a educației despre Holocaust. Inițiativa este structurată în jurul a trei obiective majore:
- crearea, în mod colaborativ, a unui kit educațional dedicat Holocaustului din această parte a Europei, întemeiat pe forța narațiunii vizuale;
- promovarea dialogului între cadre didactice, instituții publice, profesioniști din diverse domenii și organizații neguvernamentale din cele trei țări partenere;
- aducerea împreună a tinerelor generații în jurul unei istorii comune europene, în sprijinul apărării valorilor democratice.
Printre rezultatele preconizate se numără elaborarea unui ghid educațional, organizarea de ateliere metodologice cu profesori, producția de materiale vizuale, inclusiv două filme animate dedicate Pogromului de la Iași și deportărilor în Transnistria. Kit-ul educațional va fi diseminat ulterior prin evenimente organizate la București, Cluj-Napoca, Iași, Viena și Chișinău.
Evenimentul de lansare de la Chișinău a reunit vorbitori ai căror intervenții au îmbinat perspectiva instituțională, cercetarea academică și experiența pedagogică. Evenimentul a fost moderat de către
Dr Aliona Grossu, directoarea Comunității Evreiești din Republica Moldova. Prezentarea proiectului a fost susținută de Dr Ana Bărbulescu, cercetător principal și șefa Departamentului de Cercetare al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Domnul Alexei Tulbure, diplomat, istoric și fondator al Institutului de Istorie Orală din Moldova, a abordat tema memoriei Holocaustului în Republica Moldova, conturând provocările și perspectivele actuale.


Dimensiunea pedagogică a fost reprezentată cu deosebită competență de Florin Mehedințeanu, profesor de istorie la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, și de Victoria Pila, profesoară de istorie la Liceul Prometeu-Prim, care au împărtășit experiența lor privind oportunitățile și provocările predării Holocaustului la clasă. Domnul Roman Rabinovici, dr., conf. univ. și coordonator al Muzeului Istoriei Evreilor din Orhei, a oferit o reflecție asupra percepției Holocaustului în cadrul comunității evreiești.
Într-un context european în care păstrarea memoriei istorice și apărarea valorilor democratice rămân priorități esențiale, proiectul „Dincolo de cuvinte: de la mărturie la narațiune vizuală în educația despre Holocaust” răspunde unei nevoi reale: transmiterea, către tinerele generații, a lecțiilor Holocaustului prin instrumente moderne și accesibile. Prin combinarea cercetării riguroase cu forța narațiunii vizuale, proiectul oferă cadrelor didactice resurse adaptate sălii de clasă și contribuie la consolidarea unei culturi inclusive a memoriei.
Proiectul este realizat de un consorțiu internațional reunind patru instituții partenere:
- Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, coordonator al proiectului;
- Institutul Wiener Wiesenthal pentru Studii despre Holocaust, Viena, Austria;
- Comunitatea Evreiască din Republica Moldova;
- Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Pentru Republica Moldova, participarea la acest consorțiu internațional reprezintă o oportunitate semnificativă de a integra experiența locală în efortul european comun de educație despre Holocaust și de a aprofunda dialogul între comunități, instituții și generații.
Contact pentru presă
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova
E-mail: office@jcm.md