16 mai 2025

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova își exprimă profundă îngrijorare față de poziția publică a Ministrului Educației și Cercetării, domnul Dan Perciun

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova își exprimă profundă îngrijorare față de poziția publică a Ministrului Educației și Cercetării, domnul Dan Perciun, exprimată în cadrul unei emisiuni televizate în data de 15 mai 2025 referitor la menținerea în uz a manualului de istorie pentru clasa a XII-a, în pofida concluziilor critice ale experților internaționali și ale societății civile.

Manualul în cauză, aprobat de Ministerul Educației, conține formulări, omisiuni și interpretări care minimalizează sau relativizează responsabilitatea regimului Antonescu în Holocaustul din România, dar şi pe teritoriile Basarabiei și Transnistriei.

Reiterăm că acest manual:

  • Ocultează sau distorsionează fapte istorice fundamentale privind genocidul împotriva evreilor și romilor;
  • Prezintă într-o lumină pozitivă regimul dictatorial și criminal al mareșalului Ion Antonescu;
  • Înlocuiește analiza critică a regimului Antonescu cu o abordare apologetică, periculoasă și incompatibilă cu valorile democratice și educația pentru drepturile omului.

Poziția recent exprimată de domnul ministru Perciun, potrivit căreia nu ar exista „lucruri dramatice” în manual, contravine direct avizului critic al Institutului Yad Vashem, centrul mondial pentru comemorarea Holocaustului, și analizei detaliate realizate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care a identificat numeroase derapaje grave în conținutul acestui manual.

Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, faptele ce țin de Holocaust și crimele comise de regimurile condamnate nu pot fi schimbate, relativizate sau negate sub pretextul libertății academice ori al pluralismului de opinii, acestea nefiind subiect legitim pentru revizie într- o societate democratică.

Atragem atenția că în acest caz nu este vorba despre diferențe de opinie academică, ci despre o datorie morală și legală a statului Republica Moldova de a asigura o educație istorică veridică și conformă angajamentelor internaționale asumate inclusiv în cadrul IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance). Aceste și alte argumente au fost expuse public de către

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova în cadrul unei conferințe de presă din 18 februarie, dar și în 2 demersuri consecutive către ministerul de resort din 17 februarie şi 8 mai a.c.

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova solicită ferm:

  1. Retragerea imediată din uz a acestui manual de istorie, până la revizuirea sa completă;
  1. Reformularea conținutului manualului în baza concluziilor experților internaționali și a materialelor validate de Institutul „Elie Wiesel” și Yad Vashem;
  1. Declanșarea unei dezbateri publice reale, cu participarea istoricilor, pedagogilor, supraviețuitorilor Holocaustului și a societății civile.

În lipsa acestor măsuri, ne rezervăm dreptul de a contesta decizia Ministerului în instanță, pentru a proteja dreptul la o educație corectă, negaționismul istoric fiind o formă de discriminare și o amenințare la adresa demnității memoriei victimelor.

Nu putem educa generațiile viitoare în spiritul adevărului și al toleranței, dacă se încearcã falsificarea trecutului.

Comunicat de presa manual istorie 16 mai 2025