Reflecții după spectacolul „Străinul”

Săptămâna trecută, la Centrul Comunitar Evreiesc KEDEM, a avut loc o seară memorabilă pentru spectatori. Cu sprijinul activ al conducerii Comunității Evreiești din Moldova, s-a desfășurat spectacolul „Străinul” al teatrului „Șaliah”, montat după piesa lui Grigori Kakovkin – „Reparații de ceasuri, biciclete și fotografie”. Această reprezentație nu a fost doar un fenomen artistic remarcabil, ci un adevărat eveniment, care necesită o reflecție profundă.

În fața publicului s-a desfășurat o dramă complexă, stratificată, despre un om care și-a trăit viața într-un regim politic totalitar, unde identitatea națională era amenințată cu dispariția totală. Nu este doar o poveste despre singurătate și adaptare forțată pentru supraviețuire, ci o mărturisire sfâșietoare despre limitele spiritului uman și ale demnității.

Regia Artistului al Poporului al Moldovei, I. Șaț, este construită cu un simț precis al ritmului și al autenticității psihologice. Ilustrația muzicală, semnată de A. Baciu, a adăugat un impact emoțional copleșitor, făcând ca lacrimile din ochii spectatorilor să fie o reacție firească a celor care nu și-au pierdut capacitatea de a simți compasiune. Tensiunea dramatică a spectacolului a crescut treptat, permițând publicului să trăiască povestea protagonistului nu ca pe un simplu narativ abstract, ci ca pe o experiență personală de pierdere tragică și singurătate absolută.

Măiestria actorului V. Kozacenko, Artist Emerit al Republicii Moldova, a atins momente de o asemenea intensitate, încât granița dintre scenă și sală s-a estompat, iar publicul a trăit ceea ce numim un catharsis autentic. Și acesta nu a venit doar odată cu acordul final, ci s-a manifestat pe tot parcursul spectacolului, ca o reacție organică, profund umană.

Însă, poate că cel mai valoros aspect al acestei montări nu constă doar în meritele sale artistice indiscutabile, ci în potențialul pe care îl exprimă această creație. „Străinul” nu este doar o inițiativă teatrală de succes, ci poate reprezenta un pas către formarea unui teatru național, profund ancorat în codul cultural evreiesc, cu o dramaturgie excepțională. Un teatru care nu ezită să vorbească despre subiecte incomode, care îndrăznește să atingă memoria istorică și să ridice întrebări esențiale, chiar dacă răspunsurile nu sunt simple, merită fără îndoială toată atenția și sprijinul nostru.

Este esențial să conștientizăm că arta nu doar reflectă trecutul, ci și modelează viitorul. Iar poate că teatrul „Șaliah” se află la începutul unui nou capitol al renașterii culturale, unde tradițiile se împletesc cu căutarea unui nou limbaj scenic, iar poveștile personale devin parte a memoriei colective.